A început să mă intereseze să-mi urmăresc copilul prin aplicația telefonului.
Dă-mi share la locație!
Poate că îți este cunoscută această replică. Recunosc, habar n-am cum se face asta. Sunt sigură că nu este ceva complicat, dar pur si simplu, nu m-a interesat suficient de mult ca să învăț să dau share la locație.
Nu folosesc nici măcar bine-cunoscutul ”check in” de pe Facebook în care arăți locul unde te afli. Nici asta nu știu cum se face. Dacă mă va interesa, voi afla.
Ceea ce a început însă să mă intereseze este locul în care se află copilul meu în anumite momente.
Discuția a pornit, relativ recent, de la o situație în care la o oră și jumătate după terminarea meditației, ea nu ajunsese încă acasă (făcea maxim 20 minute pe jos), nu răspundea la telefon și nici nu vedeam pe whatsApp când a fost online ultima dată.
Să-mi urmăresc oare copilul prin aplicația telefonului? Asta e întrebarea.
Se presupune că trebuie să facem tot ce putem ca să ne păstrăm copiii în siguranță.
Până de curând nu am folosit însă o aplicație pe telefon pentru a face asta.
Nu a fost nevoie. Vorbeam la telefon, prin mesaje. Mă anunța când ajungea la școală sau la meditație. Mă anunța când pleca. Știam pe unde se duce, cam când ajunge acasă.
Și da, poate ai remarcat, am învățat-o să-și formeze obiceiul de a pleca singură și de a se întoarce singură acasă, chiar dacă distanța este mai mare și chiar dacă afară plouă, de exemplu. Rar se mai întâmplă să o ducem noi. Doar când este în criză de timp.
Este unul din modurile prin care le construim copiilor încrederea în ei, sentimentul independenței și al siguranței.
Revenind la urmărirea telefonului, adevărul este că mulți dintre părinți optează pentru acest lucru întrucât vor să vadă cam pe unde umblă copilul lor. Vor să-i spioneze.
De ce? De frică.
Cumva, frica face parte din jobul nostru de părinte.
Nu spun că este bine sau rău. De multe ori frica ne poate fi de mare ajutor.
Spun doar că eu am discutat deschis cu fiica mea, pornind de la incidentul de mai sus. I-am vorbit despre îngrijorarea mea. Mi-a dat dreptate, doar întârziase aproape 2 ore. În mod natural am ajuns, astfel, să vorbim despre acea aplicație care îți arată locația unde se află persoana căutată, dacă are GPS-ul pornit.
Și ce crezi? Chiar ea mi-a instalat aplicația pe telefon. Și-a instalat-o și ea pentru a mă ”urmări” pe mine. :))
Astfel, totul a fost cât se poate de onest, fără ascunzișuri, fără nici un fel de legătură cu lipsa de încredere în ea.
Pur și simplu a înțeles. Este adevărat, asta înseamnă că nici ea nu consideră că are ceva de ascuns și că știe că nu mă isterizez dacă ”iese din traseu” și că nu stau cu ochii în telefon, urmărind-o tot timpul.
Asta ține de relația pe care ai creat-o până acum.
Este foarte important să știe că îi respecți intimitatea,
că nu este o țintă pe care o urmărești prin GPS ca să ”sari” asupra ei imediat ce a ieșit din peisaj.
Pentru mine rolul acelei aplicații de pe telefon nu este să văd cât de cuminte este copilul meu sau dacă mă minte sau nu.
Asta prefer să-mi dau seama din interacțiunea efectivă dintre noi, iar o eventuală discuție pe acest subiect să pornească de la interacțiunea noastră, nicidecum pentru că l-am urmărit pe telefon.
Abia atunci sădești încet și sigur germenele neîncrederii și al nesiguranței.
Rolul acelei aplicații este să fie un cârlig de siguranță despre care știm că există, care ne oferă un confort emoțional în anumite situații, dar de care nu abuzăm.
În continuare folosim mesageria sau apelul telefonic, depinde de situație, pentru a ne întreba pe unde suntem și când ajungem acasă.
Cu bine,
Claudia
